Traieste intr-o lume fara sa faci parte din ea.

Se pare ca astazi sunt plina de intrebari. Dar niciodata nu am inteles de ce trebuie sa ne placa un anumit lucru, o anumita persoana, un anumit fel de mancare. Fiecare dintre noi este unic, are preferintele lui, dar inca de cand suntem mici suntem obligati sa mancam un aliment pentru ca e bun pentru nu stiu ce, indiferent daca il detestam din toata inima; parintii ne mai zic: "uite iesi cu X. Mie mi se pare a fi o fata/un baiat de treaba. Cred ca v-ati intelege bine". Si nu se rezuma numai la atat, ci insista: "Eu chiar cred ca e bine!".

Tendinta umana este sa se indrepte exact in coltul opus. Cu cat cineva ne zice cat de bine este sa facem chestiunea respectiva, cu atat facem invers. Si totusi, de ce nimeni nu renunta la obiceiul asta? De ce fiecare simte nevoia sa schimbe ceva la cel de langa el? De ce trebuie sa avem toti aceleasi pareri, gusturi? Ce e bun pentru unul, poate fi dezgustator pentru celalalt. 

Cred ca stam destul de rau la capitolul : respecta si ceea ce nu e in concordanta cu modul tau de viata, dar e moral si licit!

Resemnare sau indiferenta?

Care e treaba cu "asta-i viata" sau "asta e"? Ca aud tot mai frecvent si deja ma irita pentru ca semnifica resemnare. Oare cum este sa nu iti para rau pentru nimic si sa te multumesti doar sa zici replica asta? Chiar am ajuns in punctul in care sa nu ne mai pese de nimic?

Mi s-a spus ca eu nu stiu sa pierd. Poate ca nu stiu, dar cu siguranta nu voi rosti niciodata "asta e" si nu voi renunta la nimic pana nu-mi epuizez orice strop de energie, atat timp cat consider ca lucrul respectiv merita. Poate pentru ca am obtinut ce am vrut mereu. Si ma refer la reusite, nu la achizitionarea unor lucruri scumpe pe banii tatalui. 

Cred in "nimic nu este intamplator", dar nu pot intelege intotdeauna de ce a trebuit sa fie asa. Sigur, exista un motiv bun pe care il voi afla peste ceva vreme, poate peste 10 ani, dar in momentul respectiv, cu siguranta, nu pot zice "asta este". 

E buna la ceva resemnarea? Este intelept sa o folosesti uneori? Mie mi se pare ca daca ne resemnam in legatura cu un lucru, il pastram in stare latenta si cand se va ivi ocazia, dorinta reinvie cu mai multa putere si ajungem in punctul initial.

Si am gresit mai sus: nu am obtinut mereu ce am vrut. Am vrut sa fiu arhitect. Dar mi s-a taiat elanul de catre un specialist care nici macar nu apucase sa vada de ce sunt in stare. Recunosc, de obicei am un start greoi. Dar intotdeauna reusesc sa recuperez in timp. Nu a avut rabdare decat 3 sedinte, dupa care mi-a spus sa-mi schimb gandul pentru ca nu voi fi buna niciodata in domeniul asta. Poate ca a avut dreptate, poate nu. Nu am zis "asta e", insa am crezut ca "nimic nu e intamplator" Asa am ajuns la drept, insa daca voi avea vreodata sansa de a-mi urma primul vis, cu siguranta as face-o. Poate si pentru a demonstra ca nu a avut dreptate.

Autocritica

De azi am promis sa fiu un om mai bun. Bine, nu foarte bun, dar macar sa nu mai zic chestii de care sa-mi para rau. Si nu le ziceam pentru ca le credeam, ci pentru a fi rautacioasa. Pana la urma nu poti rani decat o persoana care tine la tine ( replica asta mi-a fost zisa acum 4 ani de o prietena, Andra, pe care o cunosc de 16 ani). Daca citesti articolul, sa stii ca nu am sa uit niciodata asta. Mi-ai deschis ochii, desi din cand in cand mai gresesc. Oricum, ma cunosti foarte bine si mereu ai stiut ce sa-mi spui sa ma trezeasca la realitate.

Pana la urma, de ce sa imprastii venin? Cu ce sunt eu mai presus decat cel care m-a determinat sa ma port asa? Si mai mult decat atat, ce cred ca rezolv cu asta? 

Se zice ca vorbele zboara si faptele raman. Imi permit sa afirm si ca o vorba doare mai tare decat o palma. Si nu cred ca cineva poate uita o acuzatie nedreapta ce-i este adusa sau o vorba grea. Cu cat suntem mai apropiati unii de altii, cu atat posibilitatea de a face ceva sa-l doara pe celalalt este mai mare. Si uite asa, o vorba aruncata la suparare sau din dorinta de razbunare pentru ceva nediscutat conduce la rupturi definitive. 

Eu am ales sa las compatibilitatea sa ma uneasca de niste oameni si sa nu las niste cuvinte sa destrame totul.

oldies but goldies

De ce  omul trebuie sa exploreze cat poate el de mult pentru ca, in final, sa ajunga in acelasi punct de unde a plecat si, in plus, sa isi dea seama ca ceea ce avea era mult mai de pret decat ceea ce a obtinut? De ce este de natura noastra sa nu apreciem ceea ce avem decat dupa ce pierdem sau dupa ce suntem dezamagiti? Parca o cautam cu lumanarea sa fim dezamagiti. E nevoie de un dus rece pentru a vedea realitatea. 

Si ceea ce e mai rau este ca acordam zeci de sanse unor oameni care nu fac nimic sa le merite, cu exceptia unor vorbe iluzorii aruncate pentru a ne impresiona. Evident, fara nicio urma de parere de rau. Cica suntem indiferenti si nu ne pasa. Dar suferim in tacere de fiecare data si ne este rusine sa recunoastem ca am cazut in aceeasi plasa. 

Urasc dezinteresul, minciuna sfruntata, individualismul dus la extrem, precum si toate carentele grave de comportament. Le detest si, totusi, le vad zilnic. Si mi se pare ca doar eu le vad sau poate ca doar eu le acord atentie.

Prietenii mei nu le au. Pentru ca prietenii meu sunt cei mai buni!

Hristos a Inviat!

De curand am inceput sa inteleg ca "liniste" inseamna mai mult decat un simplu cuvant. Ba mai mult, am inceput sa o apreciez si sa ma bucur de ea in putinele momente cand o am. Dupa cateva saptamani aglomerate la Iasi, m-am retras cu prietenul meu la el la tara. Un element de noutate pentru mine pentru ca eu nu am tara. Da, ati citit bine: am fost crescuta printre blocuri, unde iarba este o raritate, iar aerul curat nu mai spun. 

Am avut nevoie de o zi de plimbare pe malul danubian inverzit, de un gratar gustos si de niste felii de branza adevarata si fara adaosuri, mancate in curte, pentru a-mi incarca bateriile. Parca si cerul avea un albastru mai frumos, si pasarile erau mai voioase. 

Dar ne-am intors in prafuitul Galati, cu mult mai multa energie, pregatiti pentru ce urmeaza. Cert este ca am gasit perfectiunea: un loc unde te regasesti si iti dai seama cat de mult iti era dor de tine cand erai o persoana relaxata si cu un zambet mai larg pe buze.

Trenul

Pana la urma m-am obisnuit sa merg cu trenul ore in sir. Uneori poate fi chiar placut sa stau degeaba si sa ma gandesc la ale mele, sa ma uit pe geam si sa vad cate lucruri mi-au scapat pana in prezent, desi merg de 4 ani pe acelasi drum. Desi numarul de ore a crescut progresiv, iar rabdarea mea a scazut in aceeasi masura, am reusit sa ma adaptez. Ceea ce nu tolerez si cred k nu as putea niciodata sa o fac este sa suport irascibilitatea oamenilor din jurul meu. Trenul, slava Domnului, are 4 vagoane, iar fiecare vagon este, de asemenea, incapator. Cu toate acestea, bagajele sunt si mai mari, iar oamenii numerosi. Desi reusesc sa urce cu tot bagajul si alaiul, in interior izbucnesc ciondanelile. Fiecare e grabit sa ajunga la locul lui, care, fereasca Dumnezeu sa fie ocupat. In drum spre "sacrul loc" sunt in stare sa treaca efectiv peste oricine numai sa ajunga cat mai repede sa stea pe scaun. Daca se intampla sa se impotmoleasca vreunul din fata lui pentru ca probabil are mult bagaj sau pentru ca a obosit ori poate ca nu s-a prins unde trebuie sa se aseze, incep remarcile: "hai mai repede!","n-am toata ziua la dispozitie" plus ghionturile aferente. Eu nu inteleg unde se grabeste toata lumea. Pana la urma se afla in tren, trenul merge sigur la destinatie, dar e nevoie de un minimum de intelegere si de 5 minute si toata lumea va fi fericita. Insa nu! Haideti sa ne calcam in picioare, sa ne varsam nervii acumulati din diverse motive pe niste oameni care nu au nicio vina in afara de aceea ca se gasesc acolo. 

Intr-adevar, merita sa te dezlantuiesti! Vei castiga 2 minute in plus de stat pe scaun si -7 ani de acasa!

Dincolo de nori

Clepsidra timpului a avut mult prea putina pulbere de scurs, iar numarul anilor s-a oprit la 20. Un zambet frumos ce a ramas cristalizat pentru totdeauna. Nu am cunoscut mai multa veselie, mai multe rasete, mai multa voie buna, o inima mai curata si mai deschisa si niste brate mai prietenoase decat ale ei. Optimismul si o vorba buna, oricand gata sa fie rostita, incalzeau si cea mai friguroasa zi de iarna.

Si la ultima reuniune de grupa la care am mers amandoua, ne-am promis, strangandu-ne in brate, ca trebuie sa ne vedem mai des decat o faceam. Fusesera cateva ore extraordinar de placute si voiam sa se repete. 

Dar la urmatoarea reuniune, tot ce am simtit a fost durere si un puternic sentiment de nedreptate. Plecase.

Comoditate all the way

"Cum te-ai simti daca ai primi complimente legate de atuurile tale fizice, la prima ora a diminetii, fara ca macar sa fii machiata? Ti-ar face ziua mai frumoasa, iar tu te-ai simti si mai bine in pielea ta. Orice reprezentanta a sexului frumos isi doreste sa auda aprecieri la adresa calitatilor sale fizice, in orice moment al zilei. Ei bine, daca te simti pregatita pentru o avalansa de complimente, atunci trebuie sa incerci machiajul semipermanent. 

Poti scapa de chinurile prin care treci in fiecare dimineata incercand sa iti conturezi perfect ochii cu eyeliner. Buzele colorate si pline nu vor mai fi un deziderat greu de atins, iar puterea ta de seductie se va dubla! Sprancenele perfect modelate, in orice moment, definitiveaza si completeaza conturul fetei, evidentiindu-ti ochii.

Machiajul semipermanent te ajuta sa iti accentuezi calitatile fizice si sa iti acoperi micile imperfectiuni. Iata niste argumente care te vor convinge sa apelezi cat mai rapid la machiajul semipermanent: vei economisi timp dimineata si bugetul tau va fi salvat, intrucat produsele cosmetice nu vor mai fi o buna perioada de timp pe lista ta de cumparaturi, vremea nefavorabila, ploaia, vantul, nu vor avea nicio sansa in fata trasaturilor tale fizice perfect conturate, iar daca ai un ten problematic care nu se impaca prea bine cu diverse produse cosmetice, atunci machiajul semipermanent a fost inventat chiar pentru tine!"

Sursa: www.kudika.ro

Pana la urma cum ramane cu frumusetea naturala? Stiu ca se spune ca o femeie cu adevarat frumoasa arata foarte bine chiar si atunci cand de abia s-a trezit. Ceea ce este prezentat mai sus nu este cumva un fel de "neacceptare" a propriului aspect, o distrugere a naturaletii? 

Eu cred ca atunci cand ai o problema incerci sa o rezolvi, nu sa o acoperi cu o desen frumos care dupa ce "se ia" ramai doar cu nemultumirea. 

Ne machiem semipermanent ca sa economisim timp si bani, spun ei. Facem cumparaturi online pe care ni le aduc pana in fata usii, de asemenea pentru a salva timp. Preluam felicitari si urari formulate in mod generic de pe site-uri pentru a avea mai mult timp. Timp pentru ce pana la urma? Pentru ca toate sunt facute pentru noi, toate ne sunt aduse fara nici cel mai mic efort. 

Eu sunt de parere ca o plimbare in natura, o carte buna si putin timp pentru noi ne aduc mult mai multa buna dispozitie decat primirea unui colet si a unui aspect considerat de altii placut pentru noi. Avem capacitatea de a alege, de a gandi, de a crea. Sa nu ne incadram intr-un tipar! Este esential sa fim ceea ce gandim!

Izolare

Stateam dimineata si ma gandeam daca este cumva posibil sa fie un numar limitat de cuvinte pe care le pot vorbi doua persoane. Altfel, cum se explica faptul ca uneori nu mai ai ce vorbi cu o persoana ? Cum este posibil sa te uiti in ochii unei persoane si sa nu gasesti ceva sa-i spui si alegi sa-i zambesti si sa te uiti in alta parte?

Am observat ca zambetul a inlocuit cuvintele de multe ori. Poate ca este politicos, dar este o politete glaciala.

Care este secretul persoanelor care reusesc sa gaseasca mereu subiecte de conversatie? Este doar acceptare a persoanei de langa tine sau chiar interes? 

Este posibil ca numarul de cuvinte pe care le rostim intr-o viata sa fie asemeni numarului de batai de inima: in momentul in care s-au epuizat sa determine sfarsitul? 

Este adevarat ca traim singuri chiar daca suntem intr-o colectivitate? Se spune ca fiecare persoana are nevoie de momentele sale cu sine. Dar ce e mai trist : sa fii singur sau sa fii singur in 2?

Brand new day

In sfarsit am avut o zi plina de soare! Bietul astru a aparut si ieri mai zambitor ca niciodata, dar eu parca sufeream de glaucom. Astazi insa a disparut asa cum aparuse, iar eu m-am delectat cu o portie strasnica de orez cu piept de pui si curry. Parca mergeau si niste ciuperci, dar avand in vedere ca nu aveam, m-am multumit cu atat.
In seara asta am putut chiar sa vad luna, desi era cuprinsa de ceata. Cu stomacul plin de prajituri si cu castile in urechi, am urcat cu pas grabit Copoul, reusind chiar sa depasesc cele 30 de minute de miscare zilnica recomandata.
Iar acum, in prag de noapte, savurez un mar si o portie strasnica de comert international, cunoscute fiind proprietatile acestuia din urma de a mentine o silueta perfecta prin arderile calorice intense pe care le provoaca. Este inutil sa le mai mentionez si pe cele neuronale.

Sex and the city

"Maybe our mistakes are what make our fate. Without them, what would shape our life? 

People come into your life and people go. But it's conforting to know that the ones you love are always in your heart. And, if you're very lucky, at a short distance."

Daily routine

Daca e un sentiment care sa ma cuprinda  in majoritatea timpului, in ultima vreme, privitor la oameni in general, acela este sentimentul de DEZAMAGIRE. Am scris cu litere mari, pentru ca la nivelul asta il simt. Si ce e mai rau e ca sunt dezamagita inclusiv de chestiile carora nu le dadeam multa importanta. E ciudat sa vezi totul si, totusi, sa alegi sa nu spui nimic; nu de alta, dar stii ca nu vei rezolva nimic, ci, dimpotriva, tu vei fi persoana careia "i se par toate".
Cu atat mai urate vor parea urarile de Paste, pentru ca voi sti ca nu sunt din inima, ci doar pentru "a da bine". Bineinteles, exista cazuri particulare care fac diferenta si care nu se includ in articolul de azi.
Mie una nu-mi place sa mi se ureze toate cele bune de persoane carora nici macar nu le pasa de mine. Sarbatorile presupun apropiere, sinceritate, iubire simpla dar adevarata, iar nu un numar cat mai mare de mesaje de la persoane care nici macar "nu te vad" in viata de zi cu zi.
As propune sa nu va mai uitati la mine zambind si sa ma urati in mintea voastra! Datorati asta maturitatii voastre!

viitorul apropiat :))

Bastinasii de pe insula indoneziana Papua au descoperit ca frunzele unui arbust numit "gandarusa" au un efect anticonceptional, daca sunt mestecate.

Dupa ce au analizat in laborator aceasta planta, oamenii de stiinta indonezieni au realizat ca pot extrage ingredientul activ al arbustului pentru a produce o pilula contraceptiva pentru barbati.
Pilula conceputa din aceasta planta previne sarcina prin incetinirea activitatii anumitor enzime din sperma ce ajuta la fecundarea ovulului unei femei.

Barbatii care au incercat pastila cu "gandarusa" si-au recapatat capacitatea de a fecunda dupa aproximativ 72 de zile

Sugiri Syarief, seful Directoratului Indonezian de Planificare Familiala, a declarat ca nu exista niciun efect secundar dupa administrarea acestei pilule, dar a notat ca studiile demonstreaza ca o parte dintre barbati au prezentat o intensificare a capacitatilor sexuale.

sursa: www.apropo.ro

Special pentru EL

In ciuda tuturor chestiilor pe care trebuie sa le termin pana la o data anume, am o stare de liniste profunda, unica si binefacatoare. E un sentiment atat de placut si stiu deja cui trebuie sa multumesc pentru asta. Da, pot afirma cu mandrie ca pe un plan am totul la nivel inalt, iar asta imi da puteri sa cuceresc si taramuri neexplorate. Fericirea adevarata imi da energia necesara pentru a razbate, pentru a obtine ce vreau.
Nu as fi putut sa cer niciodata mai mult decat am acum pentru simplul motiv ca nu mi-as fi imaginat niciodata decorul asta.
Iti multumesc pentru esti aici indiferent de distanta fizica dintre noi!

14

Perpetuitate.

Armonie.

Intimitate.

Suflet.

Puritate.

Răbdare.

Eden.

Zâmbet.

Entuziasm.

Ciocolată.

Emoţie.

http://www.youtube.com/watch?v=OrTyD7rjBpw&feature=related

Educativ sau exagerare?

"Minunea minunilor"! S-a inventat papusa care poate fi… alaptata! Se adreseaza evident fetitelor de varsta prescolara, predispuse, ca sa spun asa, la jocul cu papusile de-a mama si bebelusul. Papusa este promovata ca o jucarie educativa, care sa ii invete pe micuti aceasta deprindere si sa semene in mintea lor ideea ca alaptatul este un proces natural. Evident are si accesorii si poate sa si regurgiteze. Este disponibila in 6 variante inspirate de rasele umanoide si costa 99$. Si a nascut controverse.

Sursa: www.hotnews.ro

Filosofie

Intr-o pauza de invatat pentru criminalistica, am fost provocata de persoana foarte draga mie (nu-i dezvalui identitatea) sa raspund la o intrebare extrem de subiectiva : cum iti dai seama ca iubesti? Cand stii ca este vorba de iubire si nu de o atractie inflacarata de moment?

Din punctul meu de vedere, iti dai seama ca iubesti in momentul in care cu cat incerci sa-ti explici ce se intampla cu tine, cu atat te adancesti intr-o stare inedita si confuza, cu mult prea multe batai de inima pe secunda. Iubesti in momentul in care te trezesti ca zambesti doar rostindu-i numele si cand cea mai groaznica zi se insenineaza cand te ia de mana si te strange la piept. Mereu va fi persoana cu care vrei sa imparti cele mai frumoase momente; e persoana cu care traiesti acelasi gand, e persoana pentru care ai face orice incat sa o vezi cea mai fericita fiinta din univers.

Real Love este un fel de curcubeu : mereu luminoasa, colorata, care apare dupa o sumedenie de nori negri si fara speranta. Si capetele curcubeului sunt cei doi iubiti - uniti prin cea mai puternica legatura, nemaicontand distanta dintre ei. Da, da stiu o sa ziceti : "curcubeul dispare". Mi se pare normal, indragostitii au nevoie de putina intimitate!

Same old same old

Imi place sa calatoresc cu trenul (mai putin cu Sageata Albastra, care e incomoda si numai sageata nu e), imi place sa astept persoanele dragi in gara, sa le duc acasa si sa le dau ce am mai bun, dar nu-mi place sa fiu persoana care ramane in gara dupa plecarea trenului si care se intoarce acasa si nu gaseste pe nimeni, decat niste franturi de amintiri vesele materializate intr-o sticla de Cola si intr-un miros de parfum prea bine cunoscut pe perna. Si vad si locul gol unde statea valiza..si langa mine pe pat nu mai sta nimeni. 

Am ajuns mereu la aceeasi concluzie: nu sunt facuta pentru sfarsituri. Mi-e greu sa plec de acasa, mai ales dupa vacantze; mi-e greu sa-mi conduc prietenii la gara/aeroport; mi-e greu sa-mi imbratisez prietenele care pleaca departe si nu stiu cand le voi revedea; dar cel mai greu mi-e cand ma duce Raz la gara sau cand il duc eu pe el. Si am crezut ca odata cu timpul se va schimba si latura asta, la fel ca toate celelalte. Dar nu. S-a incapatanat sa ramana si sa nu ma lase in pace. 

Stiu ca de fapt, nicio situatie expusa nu reprezinta un sfarsit in adevaratul sens al cuvantului, dar mereu ma intristeaza. 

Oricum, acum am toate motivele sa fiu fericita: peste 2 zile o sa fiu acasa! Si o sa fie perfect!