Stateam dimineata si ma gandeam daca este cumva posibil sa fie un numar limitat de cuvinte pe care le pot vorbi doua persoane. Altfel, cum se explica faptul ca uneori nu mai ai ce vorbi cu o persoana ? Cum este posibil sa te uiti in ochii unei persoane si sa nu gasesti ceva sa-i spui si alegi sa-i zambesti si sa te uiti in alta parte?
Am observat ca zambetul a inlocuit cuvintele de multe ori. Poate ca este politicos, dar este o politete glaciala.
Care este secretul persoanelor care reusesc sa gaseasca mereu subiecte de conversatie? Este doar acceptare a persoanei de langa tine sau chiar interes?
Este posibil ca numarul de cuvinte pe care le rostim intr-o viata sa fie asemeni numarului de batai de inima: in momentul in care s-au epuizat sa determine sfarsitul?
Este adevarat ca traim singuri chiar daca suntem intr-o colectivitate? Se spune ca fiecare persoana are nevoie de momentele sale cu sine. Dar ce e mai trist : sa fii singur sau sa fii singur in 2?
e mai trist s fii singur in 2 :*:*:*:*:*:*:*:*:*
RăspundețiȘtergeredar cu tine m simt k in familie ;;) una numeroasa chiar :)) :*:*:*:*:*:*:*:*:*:*:D :X:X:X