Same old same old

Imi place sa calatoresc cu trenul (mai putin cu Sageata Albastra, care e incomoda si numai sageata nu e), imi place sa astept persoanele dragi in gara, sa le duc acasa si sa le dau ce am mai bun, dar nu-mi place sa fiu persoana care ramane in gara dupa plecarea trenului si care se intoarce acasa si nu gaseste pe nimeni, decat niste franturi de amintiri vesele materializate intr-o sticla de Cola si intr-un miros de parfum prea bine cunoscut pe perna. Si vad si locul gol unde statea valiza..si langa mine pe pat nu mai sta nimeni. 

Am ajuns mereu la aceeasi concluzie: nu sunt facuta pentru sfarsituri. Mi-e greu sa plec de acasa, mai ales dupa vacantze; mi-e greu sa-mi conduc prietenii la gara/aeroport; mi-e greu sa-mi imbratisez prietenele care pleaca departe si nu stiu cand le voi revedea; dar cel mai greu mi-e cand ma duce Raz la gara sau cand il duc eu pe el. Si am crezut ca odata cu timpul se va schimba si latura asta, la fel ca toate celelalte. Dar nu. S-a incapatanat sa ramana si sa nu ma lase in pace. 

Stiu ca de fapt, nicio situatie expusa nu reprezinta un sfarsit in adevaratul sens al cuvantului, dar mereu ma intristeaza. 

Oricum, acum am toate motivele sa fiu fericita: peste 2 zile o sa fiu acasa! Si o sa fie perfect!